11 ore de adolescență
…Am așteptat
din decembrie aceasta zi, ...Cât de
ușor a trecut totul, cât de rapid am depășit momentul…și cât de simplu am reintrat în binecunoscutul vacarm
bucureștean.
E dimineață, e luni, mă frec la ochi, mă simt zdrobită și, brusc, îmi
reamintesc…Nu. Nu, a fost doar un vis...Apa rece de la robinet îmi taie fața,
dar, culmea, în loc de o grimasă, încep să zâmbesc
în oglindă...Un pic tristă...a trecut! De data asta fara acel „bine”.
Da,trăiesc o zi de iunie, liniară, ca oricare alta. Și
mâine va fi la fel, mereu…vom privi in urmă , cu regret si nostalgie așteptând
ca inimile sa ne bată la fel. Am fost tentată să
scriu "doar privim"...și ar fi fost greșit … păcat. Ce a făcut diferența? Foarte rapid spus: " O zi împreună".
Da, "doar o zi împreună", o zi in care am simtit ca trăiesc din nou
" acei ani...frumosi în care
priveam spre viitor. De atunci știam că, odată și odată, mă voi întoarce AICI. Și, că, nu voi singură...în 21 iunie s-a
adeverit.
Da, 11
ore în care am ales sa trăim “în trecut”, ”din trecut”, dar, mai ales, “pentru
trecut”.
11 ore trăite intens, absolut, cu sufletul la gură, 11
ore în care fiori plăcuți ne
furnicau pielea, iar sângele pulsa spre tâmplele, acum cărunte…Când simțeam
doar noduri în gât și nu-mi găseam cuvintele. Când voiam să îi văd pe toți,
când voiam să râd cu gura până la urechi, cuprins de un râs nestăvilit și plin…
11 ore în
care ne-am căutat pe cei de atunci…și, până la sfârșit, ne-am regăsit.
…Am pășit
în curtea liceului. … era aceiași, cu siguranță, aproape neschimbată, doar noi nu mai eram la fel. Și porțile metalice erau
vopsite la fel, ușa liceului era ușor întredeschisă, lucrări în curtea din
spate…Nu zăream pe nimeni, chiar nu era, sosisem prea devreme. Mă uitam peste
tot…Și, deodată, aproape brusc, curtea s-a înveselit. Unul câte unul sau chiar
mai mulți colegi au intrat la fel de întrebători. Oare ne vom mai recunoaște? Cu
siguranță, nu. O clipă de dezorientare…apoi m-am simțit ACOLO, eram de acolo...Și
am intrat...Și-a fost perfect...
…În Sala
de festivități, altadată Clubul Sportiv Nicolae Balcescu ne-am așezat cuminți
în bănci…și am așteptat. Ne uitam direct sau pe furiș unii la alții, eram,
parcă, ușor crispați. Erau priviri de
foc, incandescente, scrutătoare. Senzația nu a durat prea mult…profesorii erau
în față...și, făra grabă, în fața unui microfon, intimidant de-a dreptul,
istoriile fiecăruia au început să curgă…Primele zâmbete…primele râsete…primele
cuvinte…care mi-au ieșit cu greutate din gură..…și tensiunea a continuat…era din ce în ce mai
mare. Chiar și când am coborât să facem poze…pe aceiași ușă pe care, acum 35 de
ani, un val voios de tinerețe lua entuziast startul spre viață.
…Sesiune
foto în fața liceului drag…o cafea în centru…și …mai târziu , am ajuns în locul
unde
ne-am dăruit o dupa-amiază sublimă, după care am tânjit cu toții.
Dans, antren, hohote de ras...eram ca pe vremuri...părea o seară fără
de sfarșit …inițial ușor ploioasă …gri... râdeam...povesteam…dansam...câți ani
aveam?
A fost SEARA NOASTRĂ...A fost aevea…Un vis sublim derulat sub
norii cenusii și amenințători...asemeni unei ploi dezlanțuite ca în "Furtuna" lui Courbet! Pentru
ca exact așa a fost afară după ce am plecat de la liceu.
A fost seara celor 35 de ani! Și am trait-o emoționați și fericiți
cum numai bucuriile adevarate pot atinge coarde nebănuite, am trăt-o din plin,
împreună, destinși spre final…cu dascăli și voci tremurate, în care am fost NOI
…poate, mai mult ca niciodata .
Și, în fiecare an, în iunie, printre cireșe și maci rosii, fără să
vrem, un gând frumos va zbura mereu , fie și numai spre aceasta zi minunată. Fiti
gata sa-l primiti, PROMOȚIA Balcescu 1979!
Așa a fost acest 21 iunie 2014….Și aș fi vrut sa țină o eternitate.
În fapt …adolescența pierdută și regăsită a durat …doar 11 ORE!
11 ore intense cât cei 35
de ani.!
La revedere, dragii mei, ne revedem în 2019!
