O echipa de bob dintr-o tara tropicala participanta la Jocurile Olimpice de Iarna din Calgary? What is wrong with this picture? Si mai ales ce legatura are cu blogul clasei 12B? None really… e doar o paralela intre reusita calificarii echipei Jamaicane in 1988 si ‘reusita’ mea de saptamina trecuta. Da, dragi colegi, pe 6 mai, in timp ce o parte din voi petreceati clipe minunate la Corabia eu am alergat cursa de ½ marathon din Mississauga. Si pe parcursul celor 21 km m-am gindit de multe ori la voi… si cum as fi preferat sa fiu in orasul de la marginea Dunarii in loc sa 'imi dau sufletul' undeva pe malul lacului Ontario.
N-am fost niciodata ‘the athletic type’. Imi amintesc cu oroare de probele de atletism pe care le dadeam la stadion si mai ales cea de rezistenta, de efortul fizic care mi se parea cumplit si starea de rau care invariabil ma cuprindea la sfirsit. Uhh! Pe parcursul anilor parintii mei au incercat sa ma orienteze spre diferite sporturi: handbal, tenis, patinaj,… Esec total! Then how come that I ran a ½ marathon?
In ciuda atitudinii mele anti-sport mi-a placut intotdeauna drumetia. In munti cu rucsacul in spate ma simt in elemental meu. Simt muntele ca pe o fiinta care impune respect. Urcusul?... A challenge! Cele mai placute amintiri din liceu sint cele din excursiile pe care le-am facut... mai ales cele din munti: Ceahlaul – Cabana Dochia (tabara de matematica de la Piatra Neamt), Bucegii (povestea cu glezna—remember?), Ciucasul cu Lacul Sf. Ana (parte din excursia de la Cluj si ‘aventura’ cu autocarul). Am urcat mai tirziu in Apuseni, Cozia, Paring, Retezat si o parte din Fagaras. Ne-am mutat in Ontario (which is as flat as it can be) si la inceput am avut alte prioritati. Anii au trecut si copiii au crescut. Am inceput sa ma gindesc din nou la munti si sa visez la trasee in Alpi, Anzi si Nepal. Dar pentru asta e nevoie de antrenament: cu cit esti intr-o forma fizica mai buna cu atit te poti bucura mai mult de peisaje si urcusul e mai putin chinuitor. Si asa am inceput sa alerg… mai intii cite putin apoi din ce in ce mai mult.
Acum patru ani 'cadou' de ziua mamei copii mei m-au inscris la Running Room: three month of running - de cite trei ori pe saptamina - culmind with a 10 km race. Dupa cele trei luni am continuat sa alerg marind treptat distanta si in cele din urma m-am inscris impreuna cu sotul meu la ½ marathon in Toronto in octombrie 2008. A fost greu, am mai si mers din cind in cind, dar a fost minunat sa ajungem la linia de sosire unde ne asteptau copiii.
Anul acesta in septembrie vom urca pe Inca Trail - un traseu de aproximativ 44 km in Anzi pina la Machu Picchu. E un urcus greu care trece peste trei pasuri dintre care cel mai inalt este la 4200m, si pentru care am inceput sa ma antrenez incepind din ianuarie. Din antrenament face parte si alergatul (some days la -15 C de unde si ideea titlului) si ca sa fiu mai ‘motivated’ m-am inscris la ½ marathon-ul din luna mai din Mississauga. Asa am ajuns sa alerg my second ½ marathon. Inainte de cursa am hotarit ca asta va fi ultima la care voi participa… I’m not getting any younger si au inceput sa ma doara incheieturile… But who knows?
The Running Granny
Pentru poze check your emails.
