CRAIOVA TURISTICA
Parcul Romanescu
Va mai amintiti petrecerea de sfarsit de liceu si plimbarea noaptea prin
parc?
Aflat la o aruncatura de bat de blocul meu, ajunsesem sa-l cunosc extrem
de bine. Mai ales cand copiii erau mici si ieseam foarte des cu ei in parc.
Celui mare – pe care il apuca durerea de picioare la drumul de intors, ii
spuneam mereu povesti (inventate pe loc) ca sa-l determin sa uite de “cele
trupesti”. Functiona. Altfel as fi fost intr-o situatie critica, nefiind in
stare sa-l port in brate.
Am regasit un parc tonic, destul de bine ingrijit si frecventat. Copii
cu bunici, alergatori, biciclisti, dupa timpuri si moravuri! Chioscul fanfarei,
cladirea Uniunii Artistilor Plastici, Podul suspendat, arata neschimbate si par
ca se bucura de trecerea timpului.
Lebedele au acum un mic iaz dedicat, cu toata "godpodaria",
aproape de intrarea principala.
Au instalat o fantana arteziana in mijlocul lacului, dorind probabil sa ofere Craiovei ceva din aura Genevei :).
Multe pasari se bucura de locuri si ne bucura privirea. Singura
parte degradata (si care provoaca tristete) este gradina zoologica: nici urma
de animalele copilariei. Au disparut lamele, ursul din groapa, pasarile
salbatice au fost inlocuite cu gaini, caprioarele cu ponei, leul s-a metamorfozat
in doi tigri deprimati, iar porcii mistreti au devenit porci domestici pusi la
ingrasat la troaca...
Dupa pranz am plecat sa (re)vad centrul.
Zona
istorica a Craiovei
Casa Baniei (din sec XV), Catedrala Sf Dumitru (in interior eleganta si sobra, cu coloane si picturi cuprate, mai rar in bisericile noastre), statuia Fratilor Buzesti, liceul competitor (desi cred ca ne preocupa mai intens competitia interna, intraclasa/ intraliceu, decat cea “externa”).
Toate aflate in perimetrul unui parculet ingrijit, cu iarba verde bogata si flori agatatoare, cu alei frumos trasate si banci odihnitoare.
Zona pietonala centrala (Calea Unirii)
M-am delectat cu eterna imagine a copilasului care descopera si hraneste porumbeii. Pustiul, indemnat de maica-sa sa dea porumbeilor biscuitii de pe jos, cu perseverenta ii lua si ii baga mai intai in gura. Abia apoi, la disperarea maica-sii, ii indrepta spre porumbei, nu foarte convins si fara sa fi inteles pe deplin mesajul mamei…
Piata Prefecturii
Este probabil aria unde s-a investit cel mai mult pentru modelarea imaginii actuale a Craiovei: cladirea frumoasa (si destul de bine intretinuta) a Prefecturii Dolj, statuia lui Mihai Viteazul (in postura sa foarte viteaza; orice turist(a) se pozeaza cu el (si) din dorinta de a se simti ocrotit(a)). Pe laterala se gaseste fostul magazin Mercur - si acum tot magazin universal, ca prin anii 90, cu multe buticutze ingramadite unele langa altele. Alaturi un parculet frumos amenajat, cu tasnitoare ca pe vremuri, cand cu totii beam apa de la teava din bucatarie sau de la tasnitori. Au construit si o fantana muzicala, cu nenumarate jeturi si pompe, dar nu functiona. Am inteles ca a costat mult constructia, dupa cum costa acum intretinerea ei. Putem spune ca exista un “pattern” de preluare a diverselor atractii specifice marilor orase europene: fantana arteziana a Genevei, fantana muzicala a Barcelonei, anumite tipuri de statui, etc.
Sambata seara am asistat la un eveniment cultural sustinut de Filarmonica Oltenia: Corul ne-a oferit – noua, turistilor (nostalgici), precum si locuitorilor urbei – un recital cu multe piese bune, romanesti si internationale. Draguta ideea. Intamplarea a facut ca la doar doua zile dupa, sa asist la un alt spectacol coral - revenirea in activitate a Grupului Song – de data aceasta la Bucuresti, in Aula Magna a Facultatii de Drept. Ceea ce a diferentiat cele doua grupuri – ambele alcatuite din profesionisti care muncisera mult ca sa slefuiasca interpretarea – a fost entuziasmul, daruirea si bucuria cu care Songul a cantat pentru cei din sala, dar si pentru ei insisi. Aceasta a fost de fapt, dintotdeauna, nota dinstinctiva a Songului si aceasta l-a propulsat cu mult inaintea oricarui alt cor din vremea comunista.
Muzeul
de Arta (Palatul Jean Mihail)
Este o cladire superba! N-am rezistat si am pozat-o in toate momentele:
ziua, noaptea, la asfintit. Chiar si din spate, tupilandu-ma printre blocurile
de la Romarta Copiilor. A fost renovata de curand, in urma unui proiect cu
finantare europeana. Trebuia sa se fi deschis pana acum. Barfa spune ca au
uitat sa monteze sistemele de prindere a tablourilor pe pereti (cine isi mai amintea destinatia cladirii?!). Iar eu imi doream foarte mult sa vizitez
muzeul: colectiile Brancusi, Aman, si alti maestri ai artei romanesti…
Pe curand!
Chiar asteptam cu mare nerabdare continuarea "reportajului " tau, Livia.
ReplyDeleteFrumoasa, foarte frumoasa intalnirea cu orasul "nostru" pentru ca este al nostru si va fi mereu.Chiar daca suntem departe in timp sau distanta, chiar daca viata ne-a prins in preocupari si obligatii cotidiene, atunci cand ne amintim, un zambet apare pe fata...eram adolescenti care scrutau cerul vietii, doreau, visau, aspirau ...
Inspiratia de a ne reaminti acea noapte a banchetului de absolvire, in fapt, celebrarea sfarsitului vietii de elev , pentru unii chiar prima plecare de acasa atinge o coarda sensibila...te indeamna sa mergi acolo si sa "scormonesti" in trecut, pe strazi, la liceu, in parcuri o idila de adolescent sau un vis nebun ca "eu voi schimba lumea, o voi face mai buna"...Dupa care sufletul tresalta, se zbate si o lacrima aluneca usor timid, inainte de a o strege...prea patetic? Deloc! Multumim, Livia, pentru clipele acestea pe care ni le-ai oferit citind articolul...care ne-a intinerit, poate?
Multumesc, Carmen! Citind incheierea ta, ma bucur ca acest episod a fost mai tonic :)
Delete