Friday, August 8, 2014

CALATORIE NOSTALGICA: CRAIOVA, IUNIE 2014 (partea a treia)

CRAIOVA MODERNA


Cu limitele recunoscute ale celui care nu a apucat sa vada decat unele zone ale Craiovei in scurta calatorie, ma rezum la a remarca "Autostrada Craiovei". Cu un pasaj suprateran peste fosta Valea Vlaicii, soseaua uneste Calea Bucuresti cu Calea Severinului si strabate orasul prin centru, de la est la vest, fiind cea mai importanta artera. Nu exista pe vremea noastra, sau a copiilor mei. Cand le-am povestit despre ea, cel mic (are 21 de ani) a avut o senzatie ciudata sa auda: “nu exista pe vremea ta”! Sub sosea sunt niste aranjamente florale foarte elaborate (arbusti crescuti sub forma de cesti de cafea, caluti, etc.) Iarasi, inspiratia europeana :)


CRAIOVA DE ALTADATA


Plimbandu-ma prin Craiova, am trait in unele zone, mai ales pe stradutele vechi, o senzatie de liniste si pace greu de povestit, ca si cum as fi patruns, neinvaziv si subtil, intr-un oras atemporal: fara masini, fara (multi) trecatori, cu case vechi, cu oameni care parca traiesc acum un secol... Nu am avut aceasta senzatie (sau cel putin nu asa pregnanta) vreundeva prin Bucuresti…
Povestind cu Flavia, dupa ce m-am intors, am aflat ca acele case erau inca de pe atunci locuite in proportie destul de mare de catre proprietari. Nu multe s-au schimbat pentru ei dupa 1989. Oamenii care le locuiesc - in general destul de modesti - isi duc traiul simplu, neperturbat prea mult de zgomotul vremurilor... Uneori, la oarece distanta, apare cate o cladire de sticla: multe unitati sanitare, dar si pentru servicii sau consultanta. Nu par ca au influentat (inca) aerul locului…
La Gradina Botanica m-am intalnit cu Cristina si cu Marius Babeanu si-am povestit, si (re)povestit :) (din pacate nu am o poza cu noi trei; ar fi oferit savoare articolului...). Gradina este situata in apropiere de fosta mea locuinta (pe Amaradia). O cunosteam bine de cand eram mica si mergeam sa ne jucam cu cardul de copii de la bloc, sa luam apa cand “se spargeau tevile” sau sa avem o discutie super-confidentiala intre adolescente pe drumul de intors acasa (care drum, ajungea sa dureze mai bine de jumatate din timpul petrecut la scoala). "Paraginita" cred ca este cuvantul care descrie succint starea gradinii. Fantana Jianu - cu multe secole la activ - este inca functionala.
Am ajuns si in zona veche – Lipscani, etc. – a Craiovei. E un nesfarsit santier acolo. Nu atat prin ocuparea spatiala, cat prin cea temporala: dupa aspectul sulurilor de cabluri, a drumului decopertat si al canalelor dezgolite, nu ai senzatia ca va exista un final apropiat al proiectului de reamenajare (presupun ca acesta a fost scopul deschiderii santierului) a zonei. Fauna e destul de ciudata prin zona, “no other comments”.


IN LOC DE INCHEIERE

La plecare, am zarit din fuga masinii fosta fabrica Electroputere - mandria industriei socialiste a Craiovei. In exact locul unde am facut practica in liceu, se afla acum un supermagazin Auchan. Nu-mi vine sa cred cum s-au contopit aceste doua epoci/ stari/ simboluri: vacarmul acela de strungarie, topitorie, hala de prelucrari de metale, in care aveam o suferinta fizica in timpul practicii (dar din mandrie sau jena nu am spus nimanui nimic), si supermarketul - pentru noi romanii care am facut coada la salam cu soia si la oase si care am vizitat Europa Vestica imediat dupa Revolutie - simbolul belsugului si al prosperitatii capitaliste (chiar ne intrebam prin ’91-92, daca vom reusi sa vedem si la noi astfel de hipermarketuri; s-a intamplat mult mai curand decat ne-am asteptat...). Evident perceptii ale vremurilor, cu distorsiunile de rigoare. Nu doresc sa comentez aici socialul si politicul si nici sa renasc pasiuni sau tensiuni.
Probabil in acelasi mod am contopit in aceasta calatorie prezentul cu trecutul, copilaria si adolescenta cu maturitatea, prietenii vechi cu cei actuali. De fapt, tot ce este important pentru noi: timpul interior, trairile, emotiile si gandurile, prietenii, nu au neaparat trecut, prezent si viitor, ci un timp unic, care curge, dar parca sta, plutind peste noi si cu noi…
Ca in tabloul pe care l-am intitulat “O Clipa in Spatiu”, cu cateva saptamani inainte de cele povestite aici; as da acelasi titlu si calatoriei mele nostalgice…


Cu drag,
Livia



Thursday, July 31, 2014

CALATORIE NOSTALGICA: CRAIOVA, IUNIE 2014 (partea a doua)

CRAIOVA TURISTICA





Parcul Romanescu

Va mai amintiti petrecerea de sfarsit de liceu si plimbarea noaptea prin parc?

Aflat la o aruncatura de bat de blocul meu, ajunsesem sa-l cunosc extrem de bine. Mai ales cand copiii erau mici si ieseam foarte des cu ei in parc. Celui mare – pe care il apuca durerea de picioare la drumul de intors, ii spuneam mereu povesti (inventate pe loc) ca sa-l determin sa uite de “cele trupesti”. Functiona. Altfel as fi fost intr-o situatie critica, nefiind in stare sa-l port in brate. 




Am regasit un parc tonic, destul de bine ingrijit si frecventat. Copii cu bunici, alergatori, biciclisti, dupa timpuri si moravuri! Chioscul fanfarei, cladirea Uniunii Artistilor Plastici, Podul suspendat, arata neschimbate si par ca se bucura de trecerea timpului. 


Lebedele au acum un mic iaz dedicat, cu toata "godpodaria", aproape de intrarea principala. 

 
Au instalat o fantana arteziana in mijlocul lacului, dorind probabil sa ofere Craiovei ceva din aura Genevei :).









Multe pasari se bucura de locuri si ne bucura privirea. Singura parte degradata (si care provoaca tristete) este gradina zoologica: nici urma de animalele copilariei. Au disparut lamele, ursul din groapa, pasarile salbatice au fost inlocuite cu gaini, caprioarele cu ponei, leul s-a metamorfozat in doi tigri deprimati, iar porcii mistreti au devenit porci domestici pusi la ingrasat la troaca...


Dupa pranz am plecat sa (re)vad centrul.

Zona istorica a Craiovei 

Casa Baniei (din sec XV), Catedrala Sf Dumitru (in interior eleganta si sobra, cu coloane si picturi cuprate, mai rar in bisericile noastre), statuia Fratilor Buzesti, liceul competitor (desi cred ca ne preocupa mai intens competitia interna, intraclasa/ intraliceu, decat cea “externa”). 
Toate aflate in perimetrul unui parculet ingrijit, cu iarba verde bogata si flori agatatoare, cu alei frumos trasate si banci odihnitoare.












Zona pietonala centrala (Calea Unirii) 


M-am delectat cu eterna imagine a copilasului care descopera si hraneste porumbeii. Pustiul, indemnat de maica-sa sa dea porumbeilor biscuitii de pe jos, cu perseverenta ii lua si ii baga mai intai in gura. Abia apoi, la disperarea maica-sii, ii indrepta spre porumbei, nu foarte convins si fara sa fi inteles pe deplin mesajul mamei…




Piata Prefecturii


Este probabil aria unde s-a investit cel mai mult pentru modelarea imaginii actuale a Craiovei: cladirea frumoasa (si destul de bine intretinuta) a Prefecturii Dolj, statuia lui Mihai Viteazul (in postura sa foarte viteaza; orice turist(a) se pozeaza cu el (si) din dorinta de a se simti ocrotit(a)). Pe laterala se gaseste fostul magazin Mercur - si acum tot magazin universal, ca prin anii 90, cu multe buticutze ingramadite unele langa altele. Alaturi un parculet frumos amenajat, cu tasnitoare ca pe vremuri, cand cu totii beam apa de la teava din bucatarie sau de la tasnitori. Au construit si o fantana muzicala, cu nenumarate jeturi si pompe, dar nu functiona. Am inteles ca a costat mult constructia, dupa cum costa acum intretinerea ei. Putem spune ca exista un “pattern” de preluare a diverselor atractii specifice marilor orase europene: fantana arteziana a Genevei, fantana muzicala a Barcelonei, anumite tipuri de statui, etc.
















Sambata seara am asistat la un eveniment cultural sustinut de Filarmonica Oltenia: Corul ne-a oferit – noua, turistilor (nostalgici), precum si locuitorilor urbei – un recital cu multe piese bune, romanesti si internationale. Draguta ideea. Intamplarea a facut ca la doar doua zile dupa, sa asist la un alt spectacol coral  - revenirea in activitate a Grupului Song – de data aceasta la Bucuresti, in Aula Magna a Facultatii de Drept. Ceea ce a diferentiat cele doua grupuri – ambele alcatuite din profesionisti care muncisera mult ca sa slefuiasca interpretarea – a fost entuziasmul, daruirea si bucuria cu care Songul a cantat pentru cei din sala, dar si pentru ei insisi. Aceasta a fost de fapt, dintotdeauna, nota dinstinctiva a Songului si aceasta l-a propulsat cu mult inaintea oricarui alt cor din vremea comunista.



Muzeul de Arta (Palatul Jean Mihail)


Este o cladire superba! N-am rezistat si am pozat-o in toate momentele: ziua, noaptea, la asfintit. Chiar si din spate, tupilandu-ma printre blocurile de la Romarta Copiilor. A fost renovata de curand, in urma unui proiect cu finantare europeana. Trebuia sa se fi deschis pana acum. Barfa spune ca au uitat sa monteze sistemele de prindere a tablourilor pe pereti (cine isi mai amintea destinatia cladirii?!). Iar eu imi doream foarte mult sa vizitez muzeul: colectiile Brancusi, Aman, si alti maestri ai artei romanesti…






Pe curand!







Friday, July 25, 2014

CALATORIE NOSTALGICA: CRAIOVA, IUNIE 2014 (partea intai)



O ploaie marunta si hotarata ne-a insotit tot drumul la dus, pana in apropierea Craiovei. Simteam deja indoiala legata de decizia mea, quasi ad-hoc, de a vizita Craiova si de a petrece putin timp cu cateva persoane apropiate. Se intampla (probabil nu intamplator) la o saptamana de la intalnirea promotiei, la care nu am ajuns.
Pe drumul de intors, am "baleiat" rapid ultimele zile. Am fost rasfatati de o vreme glorioasa de vara: 25-27 grade, cer albastru cu nori “photoshop-uiti”, aerul limpede accentuand culorile intense ale vegetatiei. Am avut norocul sa “taifasuiesc la un colt de oras”, cu doua dintre cele trei persoane pe care doream sa le revad, si cu care m-am simtit extraordinar de bine. Am cutreierat locurile de care eram legata sentimental. Am simtit pulsul prezent al unui oras in care (s-)a (pe)trecut mare parte din timpul meu.
A fost o calatorie (diversele fatete ale cuvantului) reusita: frumoasa si limpede. Am hotarat foarte rapid sa plec. Am plecat fara asteptari anume, fara ganduri, fara impresii preconcepute. M-am lasat in voia locului si a timpului subiectiv. Am cutreierat orasul fara presiune si fara obligatii, asa cum il cutreieram cand eram foarte tineri. “Universul intreg a conspirat” la a elimina orice nepotrivire, orice stridenta, orice intrus. M-am intors cu un sentiment placut, ca dupa o calatorie care te-a imbogatit sufleteste si despre care te bucura sa povestesti. Cu cei care te asculta si te inteleg. Altfel, nu ar fi existat randurile acestea…












CRAIOVA SENTIMENTALA



Intamplator, hotelul la care am stat se afla in apropierea Parcului Romanescu, zona unde am locuit in perioada liceului si unde am revenit des, in facultate fiind. Si mai ales dupa, in perioada “copilariei mici” a baietilor mei, crescuti (pe atunci) de bunici.

Am regasit blocul neschimbat: ferestrele de la etajul doi ale dormitoarelor aliniate, balconul de la living dinspre “fata” scarii, precum si spatele blocurilor unde trageau masinile de aprovizionare cand “bagau ceva” la Alimentara. Mi-am amintit ca tata “facea coada” mai mereu cand aduceau ceva, iar pe ultimii metri il lua pe Andrei in brate (s-a nascut in ‘86). Moment in care ceilalti pensionari se “stropseau” catre el, zicandu-i: “Da’ ce l-ai adus, dom’le, si pe asta micu’? Cat mananca asta?” Iar tata avea aceeasi replica: “Pai asta micu’ mananca carne de pui, pentru el stau de fapt!” In timp ce “ala micu” se foia in toate partile, neintelegand de ce este ii este libertatea de miscare limitata de tinerea prea indelungata in brate…

Pe bd. 1 Mai, coltul dinspre Fabrica de Confectii, sunt si acum cateva magazine de factura unica: foste puncte de vanzare a laptelui, sau bacanii inainte de ‘89, au fost ocupate de primii comercianti ai “capitalismul salbatic de tranzitie” cu produse aduse din Turcia (care ni se pareau grozave la inceputul anilor ’90) si apoi privatizate. Acum sunt intr-o stare jalnica, cu aceleasi firme din anii ’70, cu interiorul decrepit si cu marfa pestrita adunata ca la talcioc. La unul din ele “faceam coada” la lapte: veneam cu sticlele de la 4 dimineata si ne incalzeam vorbind intre noi pana aparea masina de lapte pe la 7-8…

Urmatorul “obiectiv sentimental” l-am lasat pentru a doua zi. Am mers dinspre prefectura inspre Biserica Sf Treime (va amintiti ca era inconjurata de un gard inalt, care, din nu stiu ce motive, imi parea ca se opune vizitelor si mi-a blocat curiozitatea de a explora zona), fata in fata cu liceul nostru: pe vremuri Nicolae Balcescu, acum Carol I.

O statuie a regelui Carol se afla acum in mijlocul piatetei (are si rol functional, demarcheaza un sens giratoriu). Sta cu spatele la liceu, ceea ce este de-nteles daca arunci o privire (fie cat de scurta) cladirii. Tare m-a intristat aspectul sau: tencuiala se scurge de pe fatada, culorile s-au estompat, ca si ornamentele, iar in interior sunt aceleasi ferestre si usi din lemn deformat de pe vremea noastra, doar ca acum se inchid si mai greu si izoleaza si mai prost. Iti este frica sa nu-ti cada zidurile in cap, la propriu, fie ca te afli in afara sau inauntrul liceului...

Am indraznit si am intrat: am urcat la etajul unu, am mers pana in dreptul clasei (era incuiata), apoi am trecut prin “Galeria de onoare” catre zona intrarii principale. Am trait o combinatie ciudata de stari: nostalgie amestecata cu teama de surpare, tristete si cumva furie ca nimeni nu a facut nimic pentru liceu…
Nu vreau sa astern povestea pe un ton negativ, trist, mai ales ca, asa cum voi scrie mai departe, Craiova actuala are multe locuri si obiective daca nu incantatoare, cel putin vesele si imbucuratoare atat pentru turistul oarecare, dar mai ales pentru “turistul nostalgic” :)

Pe curand!



Wednesday, June 25, 2014

Amintiri peste ani : 11 ore de adolescență



 


11 ore de adolescență

…Am așteptat din decembrie aceasta zi, ...Cât de ușor a trecut totul, cât de rapid am depășit momentul…și cât de simplu am reintrat în binecunoscutul vacarm bucureștean.
E dimineață, e luni, mă frec la ochi, mă simt zdrobită și, brusc, îmi reamintesc…Nu. Nu, a fost doar un vis...Apa rece de la robinet îmi taie fața, dar, culmea, în loc de o grimasă, încep să zâmbesc în oglindă...Un pic tristă...a trecut! De data asta fara acel  „bine”.
Da,trăiesc o zi de iunie, liniară, ca oricare alta. Și mâine va fi la fel, mereu…vom privi in urmă , cu regret si nostalgie așteptând ca inimile sa ne bată la fel. Am fost tentată să scriu "doar privim"...și ar fi fost greșit … păcat. Ce a făcut diferența? Foarte rapid spus: " O zi împreună". Da, "doar o zi împreună", o zi in care am simtit ca trăiesc din nou " acei ani...frumosi  în care priveam spre viitor. De atunci știam că, odată și odată, mă voi întoarce AICI. Și, că, nu voi singură...în 21 iunie s-a adeverit.

Da, 11 ore în care am ales sa trăim “în trecut”, ”din trecut”, dar, mai ales, “pentru trecut”.
11 ore trăite intens, absolut, cu sufletul la gură, 11 ore în care fiori plăcuți ne furnicau pielea, iar sângele pulsa spre tâmplele, acum cărunte…Când simțeam doar noduri în gât și nu-mi găseam cuvintele. Când voiam să îi văd pe toți, când voiam să râd cu gura până la urechi, cuprins de un râs nestăvilit și plin…
11 ore în care ne-am căutat pe cei de atunci…și, până la sfârșit, ne-am regăsit.

…Am pășit în curtea liceului. … era aceiași, cu siguranță, aproape neschimbată, doar  noi nu mai eram la fel. Și porțile metalice erau vopsite la fel, ușa liceului era ușor întredeschisă, lucrări în curtea din spate…Nu zăream pe nimeni, chiar nu era, sosisem prea devreme. Mă uitam peste tot…Și, deodată, aproape brusc, curtea s-a înveselit. Unul câte unul sau chiar mai mulți colegi au intrat la fel de întrebători. Oare ne vom mai recunoaște? Cu siguranță, nu. O clipă de dezorientare…apoi m-am simțit ACOLO, eram de acolo...Și am intrat...Și-a fost perfect...

…În Sala de festivități, altadată Clubul Sportiv Nicolae Balcescu ne-am așezat cuminți în bănci…și am așteptat. Ne uitam direct sau pe furiș unii la alții, eram, parcă, ușor crispați.  Erau priviri de foc, incandescente, scrutătoare. Senzația nu a durat prea mult…profesorii erau în față...și, făra grabă, în fața unui microfon, intimidant de-a dreptul, istoriile fiecăruia au început să curgă…Primele zâmbete…primele râsete…primele cuvinte…care mi-au ieșit cu greutate din gură..…și  tensiunea a continuat…era din ce în ce mai mare. Chiar și când am coborât să facem poze…pe aceiași ușă pe care, acum 35 de ani, un val voios de tinerețe lua entuziast startul spre viață.

…Sesiune foto în fața liceului drag…o cafea în centru…și …mai târziu , am ajuns în locul unde
ne-am dăruit o dupa-amiază sublimă, după care am tânjit cu toții.

Dans, antren, hohote de ras...eram ca pe vremuri...părea o seară fără de sfarșit …inițial ușor ploioasă …gri... râdeam...povesteam…dansam...câți ani aveam?

A fost SEARA NOASTRĂ...A fost aevea…Un vis sublim derulat sub norii cenusii și amenințători...asemeni unei ploi dezlanțuite ca în  "Furtuna" lui Courbet! Pentru ca exact așa a fost afară după ce am plecat de la liceu.
A fost seara celor 35 de ani! Și am trait-o emoționați și fericiți cum numai bucuriile adevarate pot atinge coarde nebănuite, am trăt-o din plin, împreună, destinși spre final…cu dascăli și voci tremurate, în care am fost NOI …poate, mai mult ca niciodata  .

Și, în fiecare an, în iunie, printre cireșe și maci rosii, fără să vrem, un gând frumos va zbura mereu , fie și numai spre aceasta zi minunată. Fiti gata sa-l primiti, PROMOȚIA Balcescu 1979!
Așa a fost acest 21  iunie 2014….Și aș fi vrut sa țină o eternitate.

În fapt …adolescența pierdută și regăsită a durat …doar 11 ORE!
11 ore intense cât cei 35 de ani.!
La revedere, dragii mei, ne revedem în 2019!