Apus de soare – La Marea Nordului

De mai mult timp incolţise ideea postãrii jurnalelor/impresiilor de calãtorie sau de vacanţã (Delia cred cã a menţionat-o prin februarie si apoi a reiterat-o ca « subiect bun de blog »). Şi tot aşteptam sã « spargã cineva gheaţa »… Dar ce gheaţã sã fie prin Cipru in martie sau prin Hawaii în aprilie? Ori prin Vrancea în febra sãrbãtorilor de Paşti sau prin însorita Italie ?

Aşa cã mi-am zis, cu gândul la sejurul de o sãptamânã la Hamburg, unde cicã sunt doar vreo 1500 de « ore insorite » pe an : « Las’ cã gãsesc eu nişte gheaţã pe-acolo şi o fac praf! Nu se poate ca, în timpul ploilor cu care mã ameninţã şi mã cãineazã preventiv toţi cei care aud unde mi-a trãznit prin cap sã plec la început de varã, sã nu dea şi vreo brizã de la Marea Nordului şi sã-mi furnizeze materia primã… » Când colo, ce sã vezi ? Soare, nenicã, 21 spre 28 de grade Celsius de vineri 19 pânã duminicã 27 mai şi chiar şi vreo douã zile dupã (le-am mai lãsat nişte vreme frumoasã şi amicilor la care am fost – ei credeau cã glumim când le spuneam cã noi am adus-o, dar pe 30 mai cand dârdâiau la 7 grade sub plapumã probabil ne-au luat mai în serios).

Ei, şi ne-am plimbat prin ãl « burg » pe cãldurile alea (umezeala başca) şi ar fi fost bunã din când în când nişte gheaţã, mãcar în nişte pahare…Turiştii de noi însã, nu şi nu, sã colindãm ca de obicei şi sã descoperim « frumosul şi istoricul » (asta ni se trage de la o strã-mãtuşã care ne-a trimis mai demult urãri din Paris « care este un oraş frumos şi istoric »). « Frumosul » l-am descoperit, pentru cã Hamburgul e într-adevãr frumos, verde şi  relativ liniştit, dar “istoricul” e doar pe-ici-pe-colo (Rathaus şi alte câteva clãdiri scãpate de furia rãzboiului sau poate restaurate, plus tunelul de sub Elba, unde aproape am îngheţat, e adevãrat…) Oricum, istoria şi mai ales mândria « hanseaticã » se vãd clar în comportamentul locuitorilor, vajnici urmaşi ai « comersanţilor navigatori » care, dupã umila mea pãrere, gândind cã nu e cu nimic mai prejos ceea ce e câştigat prin munca lor asiduã decât ceea ce unii cu « sânge mai albastru » au moştenit, au fãcut reformele religiose şi administrative în ceea ce a devenit « oraşul stat » de astãzi. Aşa cã sã nu te aştepţi la indicaţii turistice ca la Paris sau mãcar ca la Viena – pãi dacã vrei sã înţelegi ceva pune mâna şi învaţã nemţeşte !

                                                                                ***

Ca sã fac şi o trimitere la « Germana fãrã germani » a lui Anton, aş putea zice cã Hamburgul a fost « fãrã hamburgeri », pentru  cã nu ne-au inspirat încredere turcii sau pakistanezii de pe la chioşcurile cu « calitate germanã originalã ». Nu cã am fi avut ceva cu ei, dar « nu pãreau din filmul ãla ».

                                                                                ***

Cea mai mare surprizã însã am avut-o însã în excursia de 2 zile pe insula Sylt, unde auzisem ca «milionarii Germaniei îşi aratã cu adevãrat averile ». Sincer, nu am vãzut pe nimeni sa « facã paradã » cu ceva, decât poate nişte grupuri venite sã-şi dezinhibe « seriozitatea » (scorţoşenia, dupã unii) obişnuitã cu şampanie bãutã pe « falezã » (şampanie destul de multã, doamnele şi domnişoarele mai ales cãpãtând o aurã de voioşie pe care doar vreo mailiţioasã a putut-o asocia cu cuvintele « bete » şi « turtã ») .

Kilometrii de plajã « cu nisip adus » ne-au dat certitudinea cã timp de multe zile poţi colinda farã sã te plictiseşti, adunând pietre interesante şi scoici şi mai şi – am vãzut pentru prima datã nişte scoici lunguieţe, care semãnau cu briciul cu care se bãrbierea bunicul meu, eram tentat sã le zic « Sweeney Todd shells », dar am vãzut apoi cã sunt chiar cunoscute ca « razor shells » : 

Pe plaja la Sylt

Doar ilustrativa, n-am facut-o noi

Nu-nu-nu, surpriza ce mare nu a fost nici cu şampania, nici cu plaja şi nici cu scocile, ci apusul magnific de pe la orele locale 21 :45, cu cerul şi marea în culori greu de redat nu numai de un personaj cu o uşoarã discromie ca mine, dar chiar şi de « aparatele de fotografiat » pe care le-am avut şi care mai întâi au redus totul la nişte searbede succesiuni de 0 şi 1 (eheeeei, aparatele «Leika » şi « Zenit » zac prãfuite prin nişte cutii de când n-am mai gãsit filme « AZO »). Totuşi, pe lânga fotografia «motto » includ şi douã mai « şmechere » , cea de-a doua cu o neaşteptatã reflexie a soarelui coborând sub mare în ecranul mobilului şi de acolo pe cadranul ceasului pus ca martor al orei târzii.

2 in 1

Sun at 10

Am avut senzaţia cã un asemenea apus « nu a mai vãzut nimeni niciodatã » - evident cã ulterior am constatat cã latitudinea insulei Sylt nu e chiar aşa de mare, cã probabil de pe coastele Scoţiei poţi vedea, cu vreme bunã alãturi, apusul mult mai târziu de orele 22, poate chiar 23 şi poate mai impresionant… 

Pentru noi insã rãmâne cel mai frumos apus de soare pe care l-am vãzut vreodatã…