Germana fara Germani (Cu o Introducere in Romgleza)

Introducere in Romgleza

A pretty big chunk of the following story is written either in common English or scattered with English splinters, clunky and shiny, inserted in the Romanian phrases, to make them sound either sparky,  smart or plain sturdy. Sau asa am crezut. At the beginning I was quite reluctant with this approach, which I considered a bit risky. In mintea mea se materializase riscul sa fiu catalogat drept party-pooper, dorind sa ies in fatza si sa impresionez cu orice pret. Sometimes living abroad is a reason good enough to be stigmatized. 

Dar dupa aia am vazut cum aproape totzi in grupul nostru de la 12B (parca asta era numarul de pe  masinile nomenclaturii, nu?), de la un capat al Europei la un alt capat al Americii, folosesc engleza in schimbul curent de replici. Si atunci mi-am zis: why not me? Therefore, let me use in this post Romglish, a new breed of language born from the brief however hot love affair between Romanian and English. Sunt multe exemple de Romglish in grupul nostru, and at this point sunt tentat sa dau definitia romglezului. Folosind un cliseu literar. Noapte adanca. Pitch black, so black and so pitchy that if you tried to cut the air with a knife (and why would you do that in the first place?) all  you could get is your eye served on a blade (God forbid!). Nevasta trage de tine, te zgaltzie sa te trezeasca: “Sari, Anton,sari ba! Arde!” Si  tu te trezesti nauc, mormaind fara sir: “Where, what? Ce dracu’?” And that, my friend, is Romglish.

 

Germana fara Germani

Nimic nu e mai incitant pentru gandirea cruda a elevului  de scoala secundara decit sa  aiba o profesoara de germana pe care o cheama Theodorescu. Ma rog, aproape nimic… Doar daca… Oh, just… forget about it, it’s only a figure of speech. Sprich Deutsch, bitte!

Cei care “ati facut” franceza sau engleza, ia ginditi-va ce bizar ar fi fost sa fi invatat limbile astea planetar-galactice (cel putin bazat pe cele mai avansate cunostiinte ale momentului) de la un professor al carui nume s-ar fi terminat in “escu” sau “oi” sau “ulea”, un baiat cu maximum drive, dintr-un sat asezat la poala unui deal frumos si din doi parinti saraci, doua trambuline la fel de eficiente pentru orice ego bine dimensionat, bogat garnisit cu putere de munca si piparat cu ambitie. Dar nu, voi ati fost norocosi, ati "facut" franceza cu doamna Iamandi (un nume cu culoare mediteranean-exotica, produsul imaginar al unei partide de proza poetica intre Panait Istrati si Rimbaud intr-o zi cu soare tanar si miros de flori de camp), engleza cu doamna Mogos (so simple to rectify, replace the trailing “s” with an “sh” and here you are, getting your kicks on route sixty-six), sau cu Sir Mossang (wow, cannot go better than that when it comes to the name of an English teacher!)…

Si ca sa fie si mai incurcata (vezi tu) treaba, prenumele profesoarei de germana era Tamara. Tamara Theodorescu. Mein Gott in der Himmel! Poate fi ceva mai socant, cool and dazzling in one shot (or should I say swig)? Sau incarcat cu praf de dinamita artistica marca Chagall: Ivan cel Groaznic zburand cu Ciuleandra in brate pe sub portalul Portii Brandenburg-ului?

Dar nu va grabiti cu concluziile. Pentru ca in ciuda unei semantici perfide, car pare a juca impotriva argumentului pe care vreau sa il construiesc aici, doamna Theodorescu a fost “a hell of a teacher”. Aratand un pic a nemtoaica. Croita exact ca o nemtoaica: metodica, organizata, orientata pe detaliu, serioasa. Cu ea germana se invata asa cum trebuie invatata: pe puncte si subpuncte.Asa cum le place nemtilor sa le fie invatata limba. Eins, zwei Polizei. 

*

“Trandafir, derbedeule, iar nu ti-ai facut tema. Iar daca te pun sa reciti din Lorelei, mai degraba ma astept la un oftat de cal mort. Iti dau nota trei azi, poate pune tata-tu bataia pe tine, si te face sa inveti,” o aud si acum pe d-na Theodorescu vociferand suparata din spatele catedrei. Colegul meu Trandafir nu a invatat niciodata germana (si nici ta-su nu cred ca l-a batut exact pentru motivul asta), dar nu cred ca in tabloul general asta mai are vreo semnificatie azi - poate doar daca mergem pe teoria haosului (chaos theory),cu a sa “butterfly effect”, conform careia situatia pestrita din Romania momentului se poate datora faptului ca elevul Trandafir nu a invatat germana in scoala. Si poate ca argumentul acesta poate sa arunce o lumina decisiva in discutiile politice ale grupului nostru.

Truth be said, si fara nici o legatura cu ce am comentat pana acum, nici macar nemtii nu mai folosesc germana in afara Germaniei, inlocuita de vara lor prea nesuferita, engleza. Problema este ca atunci cand folosesc engleza, nemtii nu stiu unde sa puna accentual cu un zambet. Am lucrat cu un team din Germania vreoi doi ani si mi se parea ca zambeau cam stramb cand vorbeau engleza, a bit embarrassed (or a bit annoyed?) although their accent was better than mine.  And you know what that means when you're in Canada and you have to speak Canadian, as my younger son used to say when we were younger too. Like in "Hey, I'm Chavy Chase, and you're not!"  Apropos de numele elevului Trandafir si de floarea cu acelasi nume, de multe ori ma intreb de unde a intrat in romaneste numele asta dur ca un cremene, rezonand a perete stancos, care nu se sparge chiar daca il lovesti cu ciocanul. Trandafir. Tran-dah-fir. Ce fel de nume de floare delicata e asta, firava ca dragostea care se infiripa si poate sa moara la fel de repede, daca nu e udata cu sentiment? I’m getting cheesy here, so I better stop. Si ce stop mai bun decat cu o gogomanie. Asta: observati acum dilema germanei ca limba de circulatie internationala, e vorbita in engleza. Ca si logica fara sens a acestui ultim corolar.

Revenind la cursurile la patru ace ale doamnei Theodorescu (ca ale multor altor profesori pe care i-am avut), cu structura lor logica si pedanteria didactica, ele reflectau sensul de implinire a invatamantului din epoca respectiva. Invatamant bun, dar cam prea teoretic, bazat pe asumptia ca mintea zboara mai liber la tinerete decat la batranete si poate jongla usor cu abstractiunile. Sau cu cantitatea de munca necesara ca sa termini temele inainte de a incepe desenele animate (Lolek and Bolek, eh?)

Aici ma opresc ca sa inserez un citat dintr-o carte care m-a facut si inca ma face sa gandesc la continutul ei, mult timp dupa ce am citit-o (si asta e semnul clar al unei carti foarte bune.) Cartea se numeste „Drive“ si e scrisa de un tanar autor, care gandeste „aus der Box“, Daniel H. Pink. Si iacata dar citatul pe care l-am promis:

Help Kids See the Big Picture – From Part 3: The Type I Toolkit

In education systems tilted toward standardized tests, grades, and „if-then“ awards, students often have no idea why they’re doing what they’re doing. Turn that around by helping them glimpse the big picture. Whatever they’re studying, be sure they can answer these questions: Why am I learning this? How is it relevant to the world I live in now?  Then get out of the classroom and apply what they’re studying. If they’re learning Spanish, take them to an office, a store, or a community centre where they can actually speak the language. If they’re studying geometry, have them draw up architectural plans for an addition to your school or home. If they’re taking history, ask them to apply what they’ve learned to an event in the news. Think of it as the fourth R: reading, writing, arithmetic… and relevance.

(Daniel H. Pink, „Drive – The Surprising Truth About What Motivates Us“) 

Germana am studiat vreo opt ani, destul de bine ca sa citesc carti in limba germana editate la Sibiu, destul de prost ca sa fiu incapabil sa port o conversatie mai decenta cu nativi din East-Germany (desi capabil o singura data sa ma comport „business-like“ cu nemti adevarati, asa cum s-a inamplat la Leningrad cand am baut vodca cu niste germani lucrand intr-o fabrica de textile "joined venture", care ascunsesera sticla de vodca intr-o punga pe care o tineau grijulii sub masa, de frica militiei purificator-proletare, si neavand ce face, nici ei nici eu, am deschis o conversatie despre vremea la Berlin.) In ciuda succesului personal al "vorbitului germanei cu germani", intrebarea „Warum Deutsch studieren?“ a persistat. Why German and not Farsi or Mandarin (asta din urma ar fi fost un „big hit“ vazand catre ce ne indreptam azi)? De ce structuri algebrice? Apropos, au fost zile in liceu cand ma uitam in oglinda si vedeam o creatura urata, macabra, scarboasa (creatura din Metamorfoza  lui Kafka), care for the love of God nu putea sa inteleaga nimic din cercurile alea care se intretaiau si se numeau „multimi disjuncte“ sau „multimi conjuncte“ (aici sunt complet descoperit la comentariile matematicienilor de profesie din grup)… My self-esteem was trampled down by the algebrical structures and the healthy flow of my ego run down to a trickle…

In cei opt ani de liceu cat am invatat germana m-am luptat vitejeste cu o armata bine echipata de prepozitii, verbe, pronume si prenume (which is which?), si toata sleahta de constructii si reguli gramaticale. Prin fumul gros al petardelor care explodau intr-un adevarat blitz Krieg, il zaream pe Goethe, sau pe Mahler, sau trageam cu ochiul la Wiener Schnietzel, sau Die Gedanken Sind Frei, sau Fernsehturm „Sprangel“ Berlin, sau Borussia Dortmund, sau Friedrichstadt Palast Ballet… I mean, I took a glimpse at them, but I didn’t quite see them, or quite get them,if you catch my drift… Si in incercarea mea de a da un sens efortului pe care il puneam in invatatul limbii germane (being motivated with a purpose instead of an award, or just for the sake of getting a closure), m-am agatat de o carte (ce altceva am facut toata viata mea?) Cartea se numea „Die Fuechse in Weinberg“ (Vulpile in Vie), era scrisa de Lion Feuchtwanger si trata subiectul Revolutiei Americane si a relatiilor cu Franta (Beaumarchais era big time character in cartea aia.) Era scrisa in nemteste, scoasa la Sibiu de o editura in limba germana, si o cumparasem la libraria “Cartea Rusa” din Craiova (capitala oltenismului mondial.)  Astea nu mai erau “random oxymorons”, vorbim aici de o epidemie de oximoronism. Iar eu, (oxi)moronul incarnat, stand intr-o furtuna de contradictii care aproape ma ridicase pe sus, intr-o nesperata levitatie (vezi din nou Chagall) , indoit peste spate (bend over backwards) ca sa fac fata absurdului si zicandu-mi: “Daca citesc cartea asta din scoarta in scoarta, inseamna ca stiu germana.” Si ambitios cum ma stiu am citit “Vulpile in Vie” din scoarta in scoarta (in vacanta de vara dinanintea ultimului an), cu dictionarul German-Roman rupt de atata cautare. Dar germana tot nu am invatat.

Asa cum s-a dovedit mai tarziu in excursia in Germania care mi-a schimbat viata (life changing experience... Or that was in Russia?) Excursia de referinta cu Dacia alba, carnaciori prajiti la putina si Weimer-ul ca  suma de inconveniente casnice... Dar despre asta, in alta luna, in alta postare.