Vasul de lut

Vasul de lut

Privind in urmă parcă nici nu-mi vine a crede…Au trecut aproape 3 luni de când privesc cu înfrigurare și un tremur interior un ecran de sticlă. Ma așez cu emotie și sper sa găsesc pe cineva în “Cafeneaua XII B”, răsfoiesc reclamele LNB sau revăd stenogramele publicate….E dimineață, ba e seară.

Nu o sa vedeți niciodata graba cu care va căutam, nici nu aveam rabdare să ma conectez, mă enervam si liniștea ma cuprindea doar cand va “citeam”. Asemeni unui drog: nu-mi păsa ca nu mâncamsem încă, că dăramam totul în calea mea, că sună telefonul,nu mai aveam răbdare...Apoi fața mi se îmbujora și un zâmbet poznaș și adolescentin îmi înflorea pe fața: eram fericită, eram cu voi. Si culmea! Am petrecut mai mult timp gândindu-mă la voi acum decât atunci când ne vedeam zilnic...Acum va așteptam cu calm și cu rabdare și, preț de ceva timp, erați doar voi, colegii mei! Mă gândeam, așteptam, intram peste un dialog deja început. Nici nu conta că nu eram pe fază: vedeam doar cum mesageria se umple, coșul plin! Si erau atâtea noutăți! Si imi plăcea tot ce trăiam! Si toate lumea se înghesuia, nimic planificat, totul direct ți simplu, cu acea candoare a vârstei de liceean, cu “înțepături” dulci-acrișoare. Si oare nu făceați la fel ochii mari în fața unei replici sau răspuns neașteptat?

…Voiam sa aflu ceva nou despre voi, dar ce? Voiam sa știu? Dar de ce? Voiam sa fiu cu voi? Dar cum?

Zi dupa zi , am tresărit vazând un răspuns sau o discuție aprinsă care se derula cu o viteză incredibila. Să fie zeci de mesaje intr-o oră? Să fie sute într-un weekend?

Zi după zi am vorbit despre noi, cei de ieri și cei de azi !

Zi după zi ne-am contrazis, tachinat, supărat!

Mai întâi tatonând, ușor , cu grijă, cu teama acea copilăreasca si nerecunoscută a adultului speriat că i-ar putea scăpa ceva nepotrivit . Si așa au început dezvăluirile, și așa a apărut o dorință intensă și nepotolită de revedere:

…Ne-am căutat, ne-am regăsit, am petrecut o iarnă geroasă impreună, am răscolit ca printre tăciuni stinși amintirile…Ne redescoperim incetul-incetul. Suntem din nou “XII B”

... Si cu toții stim că nu mai suntem aceiași…că facem eforturi sa ne “recompunem” sau sa lipim un vas de lut, spart candva , prin vara lui 1979 cu forță și privind cu nesaț spre viitor. Si, cum era de așteptat, cioburile au sărit departe, uneori rostogolindu-se scânteind, alteori lasându-se purtate de un val…trecusera oceanul. Si, iata, cum, în 2012,” cioburile” doresc sa reclădească întegrul!

“Vrem împreună au strigat cioburile!”

Pentru noi va fi mereu așa, departe, cu veniri și plecări, cu călători si “Prometei” în patru colțuri ale lumii, și viata va curge frumos și liniștit. Vom zâmbi și privi realitatea cu un alt aer: NOI , cei din XII B, am reușit sa reclădim „vasul de lut” și peste ani am demonstrat ceea ce știam dintotdeauna : NU suntem ...”O clasa de liceu oarecare”