Unde dai şi unde crapă sau "Ce a vrut să spună autorul?"

Motto

"Nichita Stănescu a ştiut el de ce a pus virgulele şi punctele acelea în poezie şi nu mă bag eu în ce a făcut el." - Fragment dintr-o lucrare de la bac de acum câţiva ani

Dacă lucrarea din motto s-ar fi rezumat doar la acea frază m-aş fi făcut imediat examinator la "bac" la română şi i-aş fi dat 10 cu felicitări.  Păi de ce să tot întoarcem lucrurile pe faţă şi pe dos şi să despicăm firul în patru când autorul a ştiut el bine ce face şi cum zice?

Când eram mic aveam o foarte mare încredere în ceea ce spuneau cei din jurul meu şi chiar luam lucrurile foarte ad literam. De exemplu, când aveam vreo  patru ani - mai degrabă spre cinci că ştiam ce înseamnă Sahara - l-am auzit pe tata citind cu voce tare o ştire din ziar cum că în deşertul respectiv a fost descoperit un lac care "creştea văzând cu ochii". Pentru mine ştirea a fost într-adevăr năucitoare  nu prin faptul că apăruse apa în ditamai pustietatea nisipoasă, ci pentru că lacul respectiv era altfel decât ştiam eu că sunt lacurile, adică avea ochi, cu care mai şi privea cu interes la propria creştere.  Şi nu era de glumă nici când mă duceam apoi (până pe la vreo 7-8 ani) în parc şi căutam să-mi dau seama dacă lacul de acolo are ochii printre nuferii de sub pod sau poate pe lângă debarcader să se uite cum bea lumea bere şi mănâncă mici şi pâine-n ţăst. 

A venit apoi şcoala, unde am început să îmi mai pierd încrederea în aparenţe şi în înţelesurile directe. Mai ales in "ciclul gimnazial" orice frază a oricărui autor îmi prilejuia groaznicele chinuri de a scrie după dictare câteva zeci de fraze explicative din partea profesoarei de română şi mai ales teroarea de a învăţa cât mai pe de rost respectivele "comentarii" ca să fiu printre copiii silitori, cum îmi recomandau cei în care încă aveam încredere. Nu rareori aveam impresia că înţelegeam foarte bine ce zicea autorul, dar extrem de puţin din ce zicea profesoara că a "vrut să zică"...

Iar în liceu cele mai grele teme erau cele la română - chiar stăteam nopţi întregi să "lipesc fraze" din diverse prefeţe sau postfeţe (uneori fără să am timp să citesc textul "de comentat") pentru a obţine o lucrare rotundă, cu comentarii inteligente, pe care dacă ghinionul mă arunca în şirul de elevi  "scoşi la lecţie" şi trebuia să o citesc constatam cu stupoare cât de mult semăna cu "compilaţiile" celorlalţi "norocoşi ai zilei". Chiar am avut coşmaruri legate de temele şi tezele la română, care au dispărut hăt-târziu, făcând loc celor cu "Atenţiune!", "Ordonaţi" şi "Să trăiţi tov. lo'te'nt!" (nu le mai am nici pe alea de când m-am însurat ;) 

Desigur că pe parcursul anilor am mai evoluat şi eu şi am început să înţeleg şi faptul că de multe ori autorul a zis ceva dar a gândit altceva (v. păţania individului care privea o vitrină de măcelărie în care erau numai oase şi înjura "boul", trezindu-se luat de guler şi dus la secţie de miliţianul care i-a replicat "lasă-lasă că ştim noi care-i boul!") cât şi că de multe ori "cititorul" ar fi dorit ca "autorul" să fi zis altceva decât a zis aparent (v. aluzia finuţă pe care o vede Maria în propunerea foarte frustă şi directă a lui Ion). Dar oamenii sunt ludici, nu? (cred aşa se şi zice în poloneză la "oameni"  - ludzie; care o fi etimologia?)

Oricum, am convingerea că am făcut de multe ori bine că am citit şi ce nu trebuia să "comentez", precum si pe aceea că de prea multe ori încercăm să găsim înţelesuri ascunse acolo unde nu sunt.

Ca să închei tot cu ceva mai recent şi să fiu consecvent şi cu lipsa de originalitate, citez o "analiză literară" sensibilă şi dătătoare de înţelesuri pe care am primit-o pe mail acum câţiva ani şi pe care am păstrat-o pentru că mi-a plăcut. Sper să placă şi eventualilor alţi cititori.

„Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte

- comentariu literar -

Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.

Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica pe plajă

Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.

În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.

Am chef de distractie
3 luni de senzatie

Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.

Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.

Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.

A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.

Dau o cheie la mertan
S- am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina.

„Merţan"-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină" nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.

Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină" - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.

Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea.

Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – "prototip" – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.

Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăcostiţi. 

Marea neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta

Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului

Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plïmbare .

Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de 3 luni de distracţie.