La Seine a de la chance
Elle n'a pas de souci
Elle se la coule douce
Le jour comme la nuit.
Elle n'a pas de souci
Elle se la coule douce
Le jour comme la nuit.
Franceza a fost prima mea dragoste (Joanne, cum zicea Anton mai devreme) dintre "materiile" studiate. Si asta probabil datorita deciziei alor mei parinti de a ma duce in clasa a II- a la o Doamna Profesoara sa invat franceza "in particoler". Fiind eu mic de varsta si mai rubicond, doamna, pe langa lectiile de franceza admirabile, ma trata si cu niste dropsuri marunte, cu diverse culori si parfumuri, de fiecare data cand ma duceam. Am facut cunostinta cu Franta din manualele "Langue, vie et civilisations Françaises" (nu stiu nici acum cum reusise mama sa faca rost de "Mauger"-uri) pe care cu rabdare si placere d-na Pasareanu m-a condus sa le studiez aproape din scoarta in scoarta. Cred insa ca dropsurile ce nu au incetat niciodata sa fie prezente pe masa cand soseam la meditatie (dupa, cu jena trebuie sa marturisesc, elegantul recipient era gol) m-au impins sa continui pana la sfarsitul clasei a VII-a. Spun "m-au impins" pentru ca aparuse in clasa a V-a o alta Joanna - Engleza - care va sa zica, la scoala eram "Engleza avansati".
Cand a venit anul de gratie al "examenului de treapta I" (hai, sa vedem la comentarii care mai stie al catelea si cu ce medie a intrat) a venit si "ora adevarului": la care dintre cele doua limbi straine tineam mai mult, deci ce alegere aveam sa fac pentru "avansati" si ce alegere pentru "incepatori". Cum la "avansati" I didn't really have a choice, pentru ca in foaia matricola aparea doar engleza, de fapt alegerea era: mai vreau franceza in liceu sau nu.
Cu perspectiva de a incepe germana (Hottentottenstottertrottelmutterbeutelrattenlattengitterkofferattentäter - nu stiam atunci, dar banuiam) sau rusa (rasasem destul cu frate-meu despre singurele cuvinte care pareau interesante - carandas pentru creion si gheroi pentru erou) nu a mai contat treaba cu Joannele si am decis: franceza incepatori - dragoste curata, ce mai!
Prima ora de franceza la liceu: diriginta, numai lapte si miere, ne intreaba, intr-o doara, asa, daca am mai facut franceza pana atunci si cam cati anisori. Mie nu mi-a parut prea in regula combinatia "zambet parintesc si privire otelita", dar ce era sa fac, am marturisit. Nu eram singurul, dar eram destul de putini, totusi, cei care mai stiam ce-i aia "furculision".
Dupa impartirea clara in doua categorii - copiii care si-au vazut de treaba si au ales sa inceapa studiul limbii lui Voltaire impreuna cu dansa si "les arrogants" care au indraznit sa spuna ca sunt incepatori desi mai avusesera de-a face cu limba lui Rabelais, unii cu varf si indesat, am crezut ca am cam incurcat-o!
Nu a fost insa asa: pe parcursul celor 4 ani de liceu s-ar putea spune, intr-un fel, ca am avut "de la chance et aucun souci", numa' note mari pentru citit cu accentul si intonatia de "avansat" vreo fraza despre "les cooperatives agricoles de production" sau - hélas! - pentru reprodus poezia lui Prévert cu destul de multe greseli (mai am inca o lucrare de control notata cu -10 pe care nu cred ca meritam nici 7, dar, tinand seama ca -10 poate fi luat drept cea mai mica nota poate a fost un fel de ironie din partea doamnei profesoare). Cu alte cuvinte, am facut si eu ca Sena, m-am multumit cu o viata dulce, e adevarat numai in timpul orelor de franceza, cand ma tulbura din rezolvarea problemelor la mate doar vreo bucata de creta ce imi trecea pe la urechi in drum spre vreun coleg "neastamparatueux". Deci povestea cu "le jour comme la nuit" e singura neadevarata, pentru ca ziua mai aveam si alte materii, iar noaptea ma chinuiam sa-mi fac tema la romana.
Ei, si nemaiavand dupa liceu timp in care sa mai citesc macar un Rahan, un Pif ceva, m-am trezit la "deschiderea" din anii '90 ca eram, la capitolul "exprimare libera", EXACT in stadiul "furculision".
Noroc ca, drept urmare a incercarilor de a nu ramane la latitudinea salariului de bugetar, am avut ocazia sa merg la Paris. Seara in care am vazut Eiffel-ul luminat si Notre-Dame absolut sclipitoare - abia o curatasera, acum a inceput din nou sa devina "jalouse, immobile et sévère" cum era in poza din Mauger -a fost una din cele in care am simtit ca renasc. Mergand insa la Paris nu doar ca turist, ci cu un proiect destul de solicitant, am fost silit sa fac bai serioase de limba, cu buseli severe si corectii condescendente - m-au ajutat si ironiile gen "nu-ti face probleme, uite, tu totusi vorbesti franceza, noi nu stim de loc romana".
Dupa un timp, m-a magulit un pic remarca unei tipe care parea destul de sincera "Mais, Tibériou, tu parles vachement bien!", dar acum, dupa inca niste ani de lipsa de exercitiu, simt ca-mi vin iar "furculisioanele"!
Tibi, apropos de baile tale de limba in Paris: am un fost coleg de serviciu din Montreal, singe frantuzesc, "absolument" (cred ca am scrintit-o la sintaxa!) Si Stephane s-a dus si el la Paris, ca tot naturalul din Quebec, sa isi vada strabunii (cum ne ducem noi la Roma sa ii vedem pe aia care i-au descapatinat pe strabunii nostri si sa ne razbunam pe ei, mai tirziu si cu mijloacele noastre). Bun. Stephane se duce la Paris, zboara 6 ore agonisante peste ocean, se da jos din avion la "Charles de Gaulle", iese din avion prin burduf, apoi prin poarta de sosire, si ce crezi ca vede, primul lucru pe care il vede in cladirea aeroportului? Un poster urias, imens, pe care scria cu litere de-o schioapa: "Welcome to Paris!" Imagineaza-ti amintirea asta povestita in engleza, cu accent frantuzesc...
ReplyDeleteEra prin "les années nonante"? ;)
DeleteE.M.Cioran. Il stiti toti pe Cioran. A plecat la Paris cu o bursa, la 36 de ani, si a uitat sa se mai intoarca. Cu stilul nostru dramatic, inamorat de artificii stilistice (ah, splendoarea nepereche a batutului apei in piua!), l-am catalogat cel mai mare stilist al limbii franceze. Cel mai mai mare n-o fi fost, dar a fost mare. Stii ce zicea Cioran, cind era la apogeu si cu success la protipendada intelectuala pariziana subtire, saraca, dar mindra (de-aia cartile lui se printau intr-un tiraj de 500 de exemplare)? Ca statea citeodata toata noaptea ca sa gaseasca un cuvint potrivit in franceza. Perfectionist? Obsedat de detalii? Nu total familiar cu franceza? Oricare dintre scenariile astea erau posibile, dar eu as fi mai mult tentat de ultimul (that's why I call myself "contrarian", to challenge the obvious and the mainstream and annoy the good people around me!)... Dar conteaza ca Cioran nu vorbea franceza cu usurinta laptarului sau a brutarului de vis-a-vis? Conteaza limba sau ideile pe care le transmite, impachetate in cuvinte (simboluri grafice si elemente sonore)? Forma sau continutul (Hegel zice ca fiecara a avut rolul ei in istorie, si noi trebuie sa ne inghesuim in jurul lui aprobatori, pentru ca e Hegel)? As zice ca si cu greseli ortografice si gramaticale in proportie de 50% pe fiecare pagina, cartile lui Cioran ar ramine bijuterii de gindire aforistica (vezi, nu am zis "giuvaeruri de stil lingvistic", pentru ca e mult mai mult de atit).
ReplyDeleteAsa ca, Tibi, revin la ce n-am spus: chiar daca in deplasarea ta in Franta ai folosit 75% cuvinte frantuzesti, 15% gesturi, si 10% romaneste (pentru injuraturi), aia cu care ai lucrat la Paris s-au bucurat (probabil unii dintre ei s-or fi inchinat) ca au avut pe unul bun (nu mai zic destept, ca dupa aia ma acuzi de adoratie), ca sa termine proiectul. Within time and budget... Pardon: dans le temps et le budget (asta am luat-o de pe Google si daca am noroc sa fie gresita, o aduce pe Rodica inapoi in conversatie)
Within budget a fost cu siguranta, ca de-aia era outsourcing.
DeleteWithin time - jamais, pentru ca mereu termenele limita erau vinerea si stim bine cu totii ca "The only person ever who had his job done by Friday was Robinson Crusoe".
Cat despre "adoratie" - nici chiar asa! Dar admiratia a fost mereu reciproca (din partea ta, marturisita nu numai aici, din partea mea, daca n-am facut marturisirea o repet acum ;) ). Si se pare ca au fost si sunt multe "arce" in graful asta orientat - hai ca v-am zis-o! Si Dan pomenea deunazi de oarece "mandrie" ca e cu noi (pardon, Noi).
DeleteStai sa vezi cand se intoarce Florin acasa la Montreal si scrie pe blog si noi 3, "postacii sefi", "scoatem flacari pe nari", dar pe urma zicem politicos si cam in acelasi timp: "E unul ce posteaza mai bine decat mine? / Pe blog cu-atat mai bine / Si lui cu-atat mai bine!"
Hai sa avem grija sa nu devenim un fel de grup narcisist in care sa ne gratulam reciproc tot timpul - sa ne mai si certam, asadar: deschide tu (your place, deci) postul ala despre educatie!
Apropo imaginea ta despre un Tibi mare si fioros care scoate flacari pe nari cand necajeste colegii: te rog mai degraba sa o aduci mai aproape de realitate: "a gray haired overweighted guy on a diet" cu "gura vesel" (de-aia a zis Alex ca-i place de Bunelu') si "shiny eyes" (pentru cei carora nu le e foarte clar - intr-o postare noua saptamana asta).
Franceza? Cu Mme Emandi? Care m-a facut "gogosar" in anul II? M-a trimis la olimpiada-prima care se organiza, fara faza nationala,in anul cu cutremurul. Si eu si Rodica am avut curajul sa concuram cu cele de la Cuza: erau o clasa intreaga, noi...Dar, rezultatele s-au uitat, doar verbal s-au amintit, ne lovise pe toti cutremurul.Se zicea ca cineva de la Balcescu a luat mentiune si se faceau pariuri pe noi doua, pentru mine a fost sa fie mentiunea "nementionata" , doar asa pe vorbe, la clasa...Cu subiecte din...fiti tari! Programul PCR, cartea aceeia mica si rosie...Insa e o amintire placuta...
ReplyDeleteGogosar? Pe bune? In franceza? Pai eu ani de zile m-am chinuit sa aflu - de la francezi jetue-bejetue - cum se spune si mai mult decat "poivron rouge" nu am putut scoate. Te rosisei cumva?
DeletePe de alta parte, la C cred ca erati "avansati la avansati", nu ca unii dintre noi, "inlimbuiti" miseleste.