De ce râdea Emil?
Emil mi-a fost coleg patru ani. Unele dintre cele mai puternice imagini pe care le păstrez din primii ani de liceu sunt cu Emil râzand puternic și zgomotos, un pic aplecat spre spate. Nu cred că i-am spus vreodată că l-am invidiat un pic pentru curajul umorului său. Ne-am revăzut întamplător, acum vreo cinci ani, undeva într-o stațiune de munte, într-un spatiu degradat cumplit. Era foarte preocupat de puștiul său și de concursul de mate la care participa acesta.In ora pe care ne-am omorât-o împreuna a zâmbit de câteva ori.
De ce râdea Emil?
De prostie! Descoperind prostia și proștii, avea inocenta copilului de a arata împăratul gol !
De demagogie ! Agresat de minciună, evita consumul de sentimente!
De urât ! Refuza să se lase copleșit de lipsa frumuseții și a echilibrului!
De el insusi ! Avea înțelepciunea de a-și accepta propriile slăbiciuni !
Inteligent și sensibil, râsul era felul lui de a merge mai departe.
Multumesc, Carmen, pentru indemnul de a-l rememora firesc pe Emil! Multumesc, Dan, pentru amintirile tale mustind de prietenie si recunostinta, Delia pentru evocarea rasului sau de neconfundat, Anton pentru povestea in care urma fina de stinghereala nu poate umbri admiratia pe care tu, ca si noi ceilalti, o avem pentru el! Multumesc, Flavia, pentru ca ne-ai reamintit motivele si unul din felurile rasului sau - da, cel inconfundabil!
ReplyDeleteDar in afara de rasul dezlantuit pe care il stiti cu totii il mai avea si pe cel voluntar-retinut uneori, ceva mai caustic alteori , zambit in spatele ochelarilor un pic parca fumurii, dar periculos de molipsitor acolo, in ultimele banci ale randului de la fereastra.
De cel retinut sa nu intrerupa spectacolul imi aduc aminte de la o ora de chimie cand Dl. Pribeanu n-a prea avut chef de valente si formule si ne-a recitat in intregime si cu intonatie poezia lui Toparceanu care incepe cu "Misu St. Popescu vrea sa divorteze/ Lung prilej de vorbe si de ipoteze...". Si asa a trecut ora, iar Emil, desi parea ca asculta cu seriozitate ca sa retina ce i se intamplase lui Misu, ne facea sa radem, spre bucuria itita in privirea admirabilului profesor, care probabil credea ca doar intonatia dansului era motivul. Dupa ora Emil si-a desfacut cravata si si-a strambat-o neglijent, exact cum o avusese proful in timpul orei, facandu-ne sa-l imploram sa inceteze, ca deja nu mai puteam de ras.
Simtul dreptatii, inspiratia nestavilita si caustica pe care le avea o sa incerc sa le aduc in prim plan cu ajutorul unei intamplari la care nu am asistat decat indirect, dar pentru care am avut apoi completari si lamuriri de prima mana, adica de la Emil. Indirect pentru ca eram pe culoar, nu mai stiu de ce, probabil ca se completasera locurile la "popa prostu" intr-unul din compartimentele trenului ce ne ducea de la Piatra Neamt acasa la Craiova. La inceput, in compartiment, valoroasa carte nepereche se distribuia uniform, spre amuzamentul la fel de uniform al celor prezenti. Niste elevi insa, pusi pe sotii probabil, au inceput sa influenteze norocul general prin priviri si semne complice, unele pe dupa ochelari fumurii, facand ca "premiul" sa ramana preponderent in mana singurului profesor prezent. Placerea jocului a inceput sa scada, in compartiment a inceput sa se intunece, iar atmosfera a devenit mai putin imbietoare pentru a mai continua cu "magarii". Luindu-si seama, elevii nostri sugubeti au lasat norocul sa se intoarca in partea cealalta, dupa cateva ture atmosfeara destinzadu-se, lumina revenind in compartiment si pe fetele tuturor, atmosfera incarcata lasand insa loc unor remarci din ce in ce mai nedrepte relative la capacitatea anumitor elevi de a face fata exigentelor jocului si chiar la capacitatile lor, in general. Emil nu a mai rezistat si, in miezul unei astfel de fraze auto-euforice a pufnit in ras si trantit un "Noroc sa aveti!" pentru care si-a luat doua palme. Toata lumea socata, inclusiv cel care nu a putut gasi un alt mijoc de comunicare si care mai tarziu l-a chemat pe Emil pe culoar - noi, care eram acolo, am avut impresia ca la o discutie foarte amicala, cei din compartiment am motive sa cred ca au banuit ca pentru oarece scuze. Mie, si cred ca nu numai mie, Emil mi-a zis ca a fost doar o atentionare "prieteneasca" asupra pericolului repetarii unei atare situatii... Dar poate ca eu, cu doza mea de neseriozitate, am retinut gresit.
Multumesc, Emil!