Uniforme, cordelute, numere matricole... S-a scris despre ele, s-au facut aluzii more or less flattering... But how about the real thing? Doamnelor si Domnilor il aveti in fata ochilor sevit pe o tava de argint!
Printr-o ciudata coincidenta am intrat de curind in posesia batrinului meu numar matricol din liceu. Isi facuse culcusul in cutia veche de metal, putin ruginita, a masinii de cusut Neumann (a nu se confunda cu Newman invocat din cind in cind de Anton) si pe care bunica mea o tinea in bucatarie. Bunica a murit iar noi nepotii ne-am ales, fiecare, cite un lucrusor din casa bunicii care sa ne aminteasca de zilele fericite ale copilariei. Eu mi-am dorit cutia portocalie in care bunica tinea mosoarele cu ata, acele, foarfeca… si care avea o anumita valoare sentimentala pentru mine. Anul trecut, la sfirsit de noiembrie, am intrat in posesia obiectului mult rivnit si cind am deschis capacul am avut o surpriza: linga degetarul bunicii stea cuminte si prafuit numarul meu matricol. Cum a ajuns acolo? Un mister! Nu vi se pare insa curios faptul ca, doar citeva saptamini mai tirziu, mi-am regasit si colegii de liceu? I wonder…
Am uitat pe moment de semnificatia sinistra a acestui numar martricol si l-am privit ca pe un prieten pierdut si regasit, un martor tacut al bucuriilor, supararilor si emotiilor de la lucrari, teze si examene... Incet, incet au inceput sa se contureze liceul, sala de clasa cu geamuri mari si banci de lemn... colegii…
Si totusi, oricit as incerca sa folosesc cuvinte frumoase, adevarul adevarat este ca intr-o societate bolnava identitatea fiecaruia dintre noi s-a rezumat la un numar. Iar timp de sase ani eu am fost "numarul 17".
...Numar matricol? Clasa ...geamuri...Totul revine in memorie. Data viitoare cand merg la Craiova, promit sa merg in fata liceului nostru, sa-l pivesc "gales" si apoi sa va scriu cam ce simt. Stiti de ce? Am mai spus-o: ori de cate ori merg la Craiova (si fac crima de om daca altcineva spune ceva rau de urbea natala) am senzatia ca poposesc in trecutul cald si drag, merg pe strazile linistite a caror metamorfoza am urmarit-o ani de randul .Simt cum un val de sange cald imi inunda fata si tamplele si...ma intorc in trecut . Si revad tot ce povesteste Delia.E o caldura care face bine, care ma arunca inapoi cu ..." ani". Si privesc apoi cu sfiala strazile pe care colindam candva. Si-mi zic ca totul e la fel. si chiar reusesc sa ma transpun in anii aceia senini pe care-i vad "luminosi". Ma vad in uniforma aceia "sac", ma vad cu numarul meu matricol"1457", ma vad cu o cordeluta alba...Si oricum as face si oriunde as merge in orasul nostru nu prea vad in prezent, ma vad tot in adolescenta. Incercati si voi sa simtiti fiorul acela magic atunci cand intrati in casa parinteasca unde figuri dragi ne zambesc...Toate se invart in jur ...Si ma trezesc in ...2012.
ReplyDeleteFetele astea!... Ţin minte diverse date la care s-a intamplat cate ceva, numere matricole, numere de telefon, numere de imbrăcăminte!!! Iar noi, baietii, unii nu ne amintim bine nici data nasterii (am fost prezenti, normal, dar nu stiam de-astea) - in schimb, la miştouri ne intrece cineva? Vorba celor de la Taxi - avem noi timp de lucruri de-astea mai de suflet (cum ar fi si cele doua cuvinte ) cand trebuie sa inventam geaca de piele cool, adica cu tinte?
ReplyDelete1457? Numar istoric, Carmen! Anul in care Stefan al nostru cel Mare (yeah, sure!) a facut si a dres initial! (continui si eu in zeflemea, daca tot a inceput Anton sa zica de Mihai Viteazu' ca a fost un "eror national" si un "apucat", desi el in numerele omagiale din Licariri avea alte opinii, mai aproape de respectul istoric cuvenit...) Pai daca statea Stefan, dand dovada de sfintenia mult amintita, in banca 0, ce se intampla? "Se sparie gandul!..."
Eu nu mai tin minte ce numar aveam - folosind tehnica aducerii aminte atunci cand am un lapsus, adica "blank screen" cat mai mult si apoi prima imagine e cea corecta, as fi zis 3495, dar avand in vedere ce zice Carmen, mai degraba 1495 (bun, inteleg ca Delia a fost la Balcescu dintr-a VI-a; o vazusem in aceleasi Licariri ca premianta clasei a VIIIB, alaturi de Liana la A si Anton la C, deci nu ma mira de loc nr. 17).
Adevarul e ca nu m-a preocupat sa tin minte numerele matricole, pentru ca in generala se tot schimbau - in fecare an parintii trebuiau sa "cotizeze" pentru noile matricole, modificate ca numar sau ca aspect. Deci mie nu mi s-a parut o "inregimentare", ci mai degraba ceva mercantil la nivelul biroului directorial al SG 21.
Intr-adevar era "nasol" ca eram obligati sa il purtam tot timpul cand aveam uniforma si mergeam pe strada - ca sa stie "clasa muncitoare" pe cine sa traga de urechi sau sa pârasca daca nu ne luam bilet in tramvai , scuipam pe jos seminte sau fumam. Si pentru ca "Microintreprinderea scolara <>" avea sedii si peste drum, la "Elena Cuza", trebuia sa avem matricola si pe halate (asa imi aduc eu aminte, sper sa nu fi visat doar). Mie imi cususe mama frumos, exact cu literele de pe numarul Deliei, matricola pe buzunarul halatului si ii invidiam puternic pe cei care, pretextand ca nu au decat o matricola si trebuie s-o mute de la haina la halat, isi pusesera 4 capse si la una ai la celalalt (parca zic ca si Dan era printre ei). Doamne, ca ma ofticam cand plecau spre casa, bagau sapca in ghiozdan si scoteau matricola, ramanand cu capsele. Pai puteau sa-si permita orice: ia scuipatoru' de seminte de unde nu-i!
Sorry, din cauza de HTML nu se vede mai sus "Microintreprinderea scolara "Harnicia""....Nu era asa?
DeleteTibi, microintreprinderea "Harnicia" a fost una dintre realizarile majore al vietii mele (si poate singura sansa pe care o mai am ca sa ma angajez intr-o discutie pe teme de manageriat economic si succes de piata cu cei doi antreprenori super-grei pe care ii avem in grup, Dan si Rodica) pentru ca in perioada pre-liceeana (din clasa a cincea pina intr-a opta) am fost presedintele microintreprinderii (dracu' stie de ce presedinte, si nu director). Ales in unanimitate de un maistru transformat in profesor de liceu si promovat la cea mai inalta functie de conducere pe motive de medie scolara (lucru care nu s-a mai intimplat niciodata dupa aia in viata profesionala).
DeleteRe: Mihai Viteazul
DeleteCa a strigat ca un "apucat" oi fi zis de el, la ce sa fiu sincer? (asta era ticul verbal al fostului meu sef de la Posta in Craiova, si toti din jur dadeau din cap a incuviintare, reparind involuntar eroarea si recreind instantaneu in cap constructia corecta "la ce sa nu fiu sincer") Dar ca am zis de el ca e "eror national" mi se pare improbabil, daca nu imposibil de-a dreptul, din simplul motiv ca "error" se scrie cu doi de "r" (yeah Tibi!). Quod erat demonstrandum! Hai ca nu m-am mai dat mare de mult si folosesc acest prilej ca sa atrag atentia ca nu toti expertii in latina sunt concentrati in GPA, prescurtat pentru Greater Philly Area...
Gata, mi-am amintit cel mai important detaliu al diminetii, care arunca o cu totul alta lumina (fie ea si semantica) asupra perioadei celei mai fericite a vietii mele, cit am fost Presedintele Microintreprinderii "Harnicia". Numele maistrului care m-a uns lider economic al acelui business unit de exceptie era Ciocirlan. Maistrul Ciocirlan, un maestru al lacatuseritului (Tibi, ma invirt inca in limba romaneasca?) Un individ bizar, cam sinistru la infatisare si natural agramat, un campion innascut al halatului albastru purtat la patru cute, foarte orientat pe detalii (vedeti ca se poate, si nu trebuie sa fii neamt sau japonez ca sa fii asa), si cu un comportament de ta' majur, care baga sperietii in recruti, "but got the job done, you m...f..." Ciocirlan asta lucrase cu taica-meu la Regionala CFR parca, dar va jur ca nu asta era motivul pentru care mi-a dat o functie atit de importanta.
DeleteAnton, cum ai văzut cât de necruţător sunt cu cei ce nu citesc sau nu citesc cum trebuie, te rog să înţelegi că, oricât de indulgent aş vrea să fiu deoarece sunt pe blogul administrat de tine (trăiţ' şefu'!) trebuie să te întreb: povestea cu utilizarea QED şi fanfaronada faţă de GPA nu cumva e umbrită de folosirea într-un context firesc şi fără atât de mult tam-tam a aceleiaşi expresii in comentariul din 9 februarie la "Engleza pur şi simplu", când mi-am pus din nou cenuşă pe creştet că am putut s-o confund pe Ms. Preda cu Ms. Mogoş? (ok, aşa e, tam-tam-ul cel mai mare îl fac eu, aici!)
DeleteSau dacă postarea e din ianuarie nu mai citim, o dăm la arhivă? Păi stai să vezi următoarea mea postare de pe februarie care se va modifica (prin "Insert" doar) pe parcursul mai multor luni....Ce să facem, dacă nu avem acces direct la pagina de publicitate - mai lipim si noi afişe prin cartier, pe stâlpi.
În ce-l priveşte pe "Mihai Băt'âne" (aşa-i zicea fi-mea cea mică pe la 2 ani, amestecând paginile "Legendelor istorice") nu puteam să nu profit un pic de "typo"-ul tău de la aceeaşi "Engleză..." (tu ai scris "eror" cu un singur "r").
Delia, aren't you something? Bucata asta de scris frumos, elegant, profund, si absolut inedit, este unul dintre motivele pentru care ar trebui sa ne felicitam ca am venit cu ideea unui blog pe care toti, ca un grup, il tinem in viata si ii pompam energie. Daca am fi mai aproape, am institui premiul "Chocolat" pentru Cel Mai Bun Post al Lunii (cu castigatoarea condusa la cofetaria aia charmanta de pe Calea Mosilor, care e parca scoasa dintr-o nuvela de Mircea Eliade, sa ii oferim "green tea" sau "hot chocolate", alegerea ei), iar primul candidat pe care il am in minte ar fi articolul asta mititel, dar atit de incarcat emotional si instigator de amintiri unice. Uitasem cu totul ca aveam un numar pe mina, Delia, si dupa ce am citit rindurile tale si am privit la poza pe care ai atasat-o, am o senzatie amestecata, de parca m-as uita in urma la tineretea mea stampilata cu un numar. Desi nu simt nimic sinistru, nimic "nazist". Poate pentru ca numarul ala m-a acompaniat in anii de liceu, a fost parte din mine, ca o identitate (primary key?) a unor ani care sunt acum pusi in sertarul amintirilor, ca o tabla intr-o baza de date. Dupa ce am citit post-ul Deliei, m-am sfortat sa-mi amintesc propriul numar matricol si cred ca a fost "26", numarul zilei mele de nastere. Quite a coincidence, eh?
ReplyDeleteMultumesc pentru incurajari, Anton! De 20 ani vorbesc si scriu aproape exclusiv in engleza si, cu riscul de a mi se re-aminti ca sufar de 'sindromul Raducioiu', trebuie sa recunosc ca am putina dificultate sa compun in limba materna. But I'm improving! De cind am inceput sa corespondez cu voi parca m-am mai dezmortit.
DeleteCuvintul 'sinistru' l-am vrut mai degraba cu putin parfum de Alcatraz...
Nu stiu daca mi-as fi amintit numarul pe care l-am avut daca nu as fi ajuns in posesia originalului. So don't feel bad Tibi!