Sport(uri) şi sportivitate (Alergatul după iepuri)

Cui nu i-a plăcut vreodată alergatul în răcoarea unei dimineţi sau a unei păduri, urcatul pieptiş în aerul curat de munte sau joaca cu vreo minge măngâiată de briza mării? (Cui nu, să nu piardă vremea cu "aruncatul cu privirea" mai departe.) Păi nu ne-au repetat de atâtea ori părinţii, bunicii şi unii profesori  că "Mens sana in corpore sano"? 

   Mie mi-a plăcut întotdeauna să alerg, să urc pe munte, să înot, să joc fotbal, tenis (de câmp sau de masă, pe orice fel de vreme ;) ), baschet, handbal, volei, etc. Hai să pomenim şi "sportul minţii", că doar trebuie să ai mintea sănătoasă ca să-l joci (când eram mic, jucam mai bine şi cu interes, ca şi cei doi "Mari maeştri" din poză). Şi am şi jucat de toate până când, uitând latina, am început să neglijez aproape complet primul "s" din îndemnul "No(s)ce te ipsum!" şi, furat de peisaj, am mai practicat şi sporturi mai puţin indicate, dar cunoscute de tot românul, gen "halbere" sau/şi  "coniac-canoe" (ei, n-o luaţi chiar aşa în serios, nu suntem la AAA şi nici nu e nevoie, dar trebuiau  "atinse" şi astea). Aşa că am adăugat şi prefixul "baro" la "sano" din prima zicală. Deci am făcut sport mereu, cu excepţia perioadelor când nu am făcut - perioade pe care le regret, dar ce altceva e de făcut decât de îndreptat greşeli cât se mai poate şi de a nu mai face altele?

(Hmm, observ că iar scriu la persoana întâi singular, părând cam egoist, dar nu prea văd cum aş putea scrie ce simt şi gândesc alţii - ia, alţii la comentarii, dacă nu s-au gândit să posteze ei despre sport! Vorba "poetului" -  şi la orice obiecţie cu privire la aprecierea la adresa lui Creangă am argumente puternice! - "nu stiu alţii cum sunt...". Dar să revenim la sporturile noastre - deja persoana întâi plural, I'm improving!...)

   Fotbal...Eheeei, de la miuţele jucate la ţară la bunicii mei - "pe uliţă" cu vecinii, "în vale" cu copii mai de vârsta mea sau "sub vale", pe malul Amaradiei cu băieţi mai mari care după aia jucau "poarca" (ţurca locală) şi un fel de oină (la ambele nu aveam voie pentru că deveneau violente după asezonarea cu "de prună") - şi până la partidele în toată regula din Parcul atunci al Poporului acum de drept al lui Romanescu, partide "puse la cale" mai ales de Marius Cetăţeanu şi în care excelau Emil şi Dani Stoenescu (de "Mac" Gîrleşteanu sau Titi Treschin din treapta I nu mai zic, că ei erau semi-profesionişti). Doar amintiri plăcute - cele "rele" s-au spălat. Aaaa, cu o excepţie: desele dăţi când copiii de la bloc (neştiind probabil că unii colegi la şcoală - la 21, Carmen mi-a zis asta - mă considerau un fel de "zeu" - LOOOOOOL) făceau echipele şi apoi li se făcea milă de figura mea plouată şi-mi ziceau "Hai, bă, Grasule, intră şi tu în poartă..."

   Tenis...De masă pe nişte mese de ciment "la 21" - când prindeam loc şi nu ne luau la şuturi colegii şi necolegii mai bruneţi şi mai mari - de câmp ceva mai târziu, mai ales cu Sorin pe terenurile de la Spital, dar şi cu Mihai, parcă şi cu Emil şi Anton de câteva ori. Ce mai, era frumos, chiar dacă eram cam "ciuca bătăilor".

   Volei...Mamăăă, ca mai jucam la liceul (Arghezi?) unde ne ducea Cătălin (Tilcă) - fiind ai lui "de sport" avea intrare...Şi după ce oboseam de volei o dădeam pe fotbal până se sesiza paznicul şi ne trimitea acasă...

  Handbal....Înca dintr-a şaptea m-au lăsat ai mei la CSS - undeva pe lângă "ştrandul mic" şi Stadionul Tineretului (care nu ştiu dacă mai există). De fapt ai mei m-au încurajat şi pentru baschet, înot, diverse la "Casa pionierului" (n-am înţeles niciodată de ce era a unuia doar...) - singura dată când mama s-a opus, chiar vehement, a fost când venise un "profesor de pe la Stadion" să ma ia la "atletism" (aiurea, haltere sau/şi aruncarea discului, că eram "solid"). Bine a făcut, cine ştie ce steroizi mi-ar fi dat nenea ăla. M-am "lăsat" de handbalul "profesionist" într-a opta când un inter cu care mă mai "luptam", unu' Vize'tini, a venit cu dinţii din faţă lipsă după un meci "de divizie". Dar din liceu îmi aduc aminte de Chief, imbatabil la aruncarea de super-forţă din săritură şi de nervii pe care mi-i făcea Vicenţiu (Dragomir - pe urmă la C) în calitate de inter băgăcios şi tenace - fraaate, niciodată nu eram în aceeaşi echipă!

   Despre înot...încolonarea, "mersul piticului/uriaşului", probele nesuferite de gimnastică de la orele de sport...alergările de 1000 sau 1500 de la stadion...baschet (altele decât Harlemu')...drumeţii cu glezne scrântite sau fără... şi să nu uit, că am menţionat în titlu, despre fair-play...în comentariile care sper să urmeze!

     Bun, şi care-i treaba cu iepurii, o sa ziceţi? Nu alergăm prea mulţi dintre noi mental după o gramadă de iepuri şi neglijăm sportul? (Nu vorbim aici de Delia cu jum'ate de maraton în faţă sau de Cristi care se antrenează în grădina proprie, vizibilă şi din satelit , să se poată lua la întrecere cu rechinii din Bahamas...) Hai, săriţi cu amintirile, alergaţi să ziceţi dacă mai faceţi sport şi ce anume şi dacă nu de ce!