Eu, una, nu-mi mai amintesc ce număr am avut. Am sentimentul vag că am avut in timpul liceului doua numere (or fi făcut recensământul!?). Dar, amintirea zicerilor lui A (supremul) despre numărul matricol îmi trezește aceeași stupoare astăzi ca și atunci. Numarul matricol trebuia purtat cu mândrie pentru că arăta că aparţineam unei elite, remarcându-ne în fața trecătorilor; pe stradă, aceștia ne-ar fi privit cu invidie (sau cu respect, zicea alta dată)! Mă întrebam atunci și, recunosc, nu ştiu răspunsul nici astăzi, cât credea A din ce spunea (nimic, tot?), de ce ne inocula ideea că suntem parte a unei elite, ca să suportăm mai ușor numerotarea și ștergerea identității (mai ales in perioada adolescenței, de căutare a sinelui)?
La câteva luni de zile se inventa la liceu ceva nou în privința uniformei căreia i se spunea ”ținută obligatorie”.
Dacă ”se purta” scurt, fetele trebuiau să aibă sarafanul cât mai lung, dimpotrivă, când se purta maxi trebuiau scurtate pana la genunchi sarafanele, dacă se purtau noduri mari la cravate, băieţii trebuiau să aibă cravate subțiri cu noduri așișderea. Vă mai amintiți, fetelor, când a fost moda cu purtatul ciorapilor negri și groși? Deși, până atunci, ne cereau să venim cu ciorapi închiși la culoare și groși, când s-a schimbat moda, Madame E stătea la poartă să controleze culoarea și densitatea ciorapilor!
De altfel, aceeași Madame m-a făcut de ”rușine” in fața clasei pentru că aveam sarafanul strâmtat (de mama), lung, fără cordon și, în plus, aveam pantofi cu toc și colorați. Mi-a strigat că am venit la şcoală să sfidez, precum sfidau pe vremuri fii burghezo-moșierimii (chiar așa!) pe bietele doamne profesoare (culte, bine crescute și progresiste, cu care ea se identifica, firește)!!! M-a mai intrebat, pe ton ironic, dacă la anu’ urmează să vin cu căruciorul la școală. Scena, vă spun sincer, m-a marcat, m-am simțit îngrozitor! Am fost supusă unei mici execuții publice ( o fi crezut că așa stăpânește clasa, că așa își arată atașamentul pentru codul eticii și echității socialiste?). O parte dintre colegi m-au privit cu suspiciune. N-am ajuns totuși la înfierări făcute cu mândrie proletară. Acasă, părinții mei au râs, mama nu mi-a remodificat sarafanul iar tata mi-a spus să-l chem la școală dacă se mai întâmplă.
Numerele matricole nu vin din astral, ele sunt puse de oameni cu nume și chipuri.
Flavia, păi nu ne spusese de atâtea ori cum a venit dânsa de la Severin la Craiova cu papuci de paie care s-au rupt pe drum (nu erau flecuri ca lumea pe atunci). Si tu "te-ai găsit" să vii cu tocuri (şi flecuri ca lumea, probabil) şi în plus şi coloraţi. Deci dacă erau atunci mobile, tu în loc să vii ca soldatu' de la transmisiuni cu geanta cu ditamai aparatele si cu cablul în desfaşurare pe lângă tine, "te-ai fi găsit" să vii cu cine-stie-ce Nokia cu huse multicolore şi inter-şanjabile. Sfidare! Sfidare! De trei ori sfidare! Vezi, dacă ne întrebai pe noi, "avansaţii" veniţi de la F, îţi spuneam noi cum stă treaba şi găseai nişte opinci pe la Muzeul Olteniei, pe undeva.
ReplyDeleteLăsând o parte din glumă la o parte (zău că nu pot să o las pe toată, oricât aş încerca), exagerările cu "lupta de clasă" erau destul de enervante. De exemplu după ce îl alesesem pe Vali Cristea să ne fie Chief l-a lăudat o bucată de vreme (mi se părea chiar că-l simpatiza "con-pătimitor" pentru că stătea la cămin)si apoi cu nu mai ştiu ce ocazie (Raluca sau Dan poate îşi aduc aminte) l-a "înfierat" cu mânie, chemându-l pe Pleniceanu să asiste la "mazilirea" lui, care parcă nu prea s-a întâmplat...Hmmm, şi Pleniceanu, care ne punea să invăţăm pe de rost statele "socialiste" (mă rog, populare, jamahirii şi alte alea) şi capitalele lor.
Dar hai, să nu zică lumea că suntem prea crispaţi...Ce au zis fetele tale când le-ai povestit lucrurile astea din liceu? Măcar ale mele sunt tentate să mă creadă, că au "prins" şi cozile interminabile - de cănd aveau vreo 3-4 ani le luam în braţe şi fugeam repede unde auzeam că "s-a băgat" unt, salam sau hârtie igienică. Cu Simina ne-am trezit o data la coadă că scoate ceva din buzunar când ne apropiam de vânzătoare: îşi desenase "buletin" pe nişte foicele tăiate frumos... Am râsu-plânsu... Dar mă întreb dacă tu cu ale tale nu păţeşti cum a păţit un coleg care, povestind unor francezi ce greutăţi erau şi cum nu aveam decât 2 ore de program TV pe zi şi alea numai cu "dixtracţia" obişnuită, a primit întrebarea firesc-năucitoare: "Şi de ce nu schimbaţi canalul?"
Tibi,întâmplarea povestită s-a petrecut la începutul clasei a IX-a și chiar m-am simțit îngrozitor până când Emil Ionescu, așezat chiar în spatele meu, a început să glumească cu voce șoptită.Și, da, Madame avea o obsesie pentru pantofi,mi-a urmărit pantofii în toți anii de liceu.
ReplyDeleteCât despre fetele mele, Eveline, cea care ți-a fost studentă, este născută în noiembrie 1987 iar Clara, cea mică, este născută în vara lui 1989, așa că nu înțeleg nici poveștile cu lupta de clasă(socială , nu de liceu)și nici cât era de greu să-ți procuri hrana zilnică. Când Evi avea vreo 8 ani am încercat să-i povestim cum a fost, dar nu ne-a crezut și ne-a pus întrebarea încuietoare:dacă ziceți că în magazine nu era nici un fel de marfă, atunci patronii magazinelor cum mai puteau să plătească vânzătoarele!? Atunci am realizat că este lipsit de sens din partea noastră să explicăm unor copii o lume absurdă.
Din acest motiv am evocat întâmplarea cu Madame, cred că răul poartă nume și are chip și nu vreau să uit acest lucru simplu.
La inceput sa stii ca mi-a parut bine ca a tras frate-meu cu piscariciul in dumneaei, pe urma maturizandu-ne, de fiecare data cand ne intalnim si ne aducem aminte, constiintele probabil care ne mustra ne fac sa ne dea lacrimile - bursting into tears laughing!
ReplyDeleteMadame E must have been something! Mi-o amintesc vag din liceu dar nu mi-a fost profesoara. Pleniceanu... in his defence trebuie sa recunosc ca ne punea sa memoram si sefii de state capitaliste inclusiv secretarul de stat american.
ReplyDeleteReferitor la cozi Ana Maria, fiica mea, isi mai aminteste de Piata Veche in Craiova si cum statea cuminte la rind ca sa luam un carton de oua in plus.